duminică, 4 decembrie 2011

Dimitrie Stelaru - Vagabondul celest

Cu o biografie unică între poeţii literaturii române, nomad şi boem, structurat spiritual după modelul lui Alan Edgar Poe, pendulând între beţii şi evocări de îngeri, între insalubru şi estetic sublim, Dimtrie Stelaru este unul dintre acei poeţi pentru care cămăşile de forţă ale criticii sunt ineficiente, iar orizonturile nu sunt filtrate prin ferestre întredeschise. El este "cel din stele", "stelarul", rătăcitorul, un "sburător" liric, care sărută, cu buze vinete, Poezia.

Ovidiu Genaru – gimnast, artist de circ, poet

Gimnast şi acrobat la circ – o vreme, din asta şi-a câştigat banii de buzunar Ovidiu Genaru, poetul care a pătimit după Bacovia şi, într-o seară de toamnă, s-a silit să ancheteze... o lacrimă. Spunea despre sine, într-un text autobiografic: “Ca gimnast eram o mare speranţă; mi se dădeau portocale şi frişcă, pentru ca să devin Cineva: Cineva care să execute cel mai bine din Europa roata ţiganului şi salturile mortale”...

Paradoxurile istoriei: nepot al lui Ion C. Brătianu (iniţiatorului "monstruoasei coaliţii”), Ion Pillat a scris poeme într-un vers

Brătienii, chiar şi cei de parte femeiască - deşi n-au probat-o decât "în culise” -, au avut din naştere, în vene, sânge de om politic. E de mirare, deci, să afli că unul de-ai lor, chiar nepotul temutului Ion C. Brătianu, liderul liberalilor, cel care a schimbat destinele unei ţări, iniţiatorul "monstruoasei coaliţii” care l-a detronat pe Cuza şi l-a adus pe Carol I în ţară, nepotul acestui titan politic al secolului al XIX-lea, a fost un poet, unul dintre liricii noştri profunzi, care a îmbinat tradiţionalismul cu un simbolism ingenuu, rarefiat.

miercuri, 23 martie 2011

Nora Iuga – "Poezia trebuie să trăiască până la sfârşitul lumii"


Poezia nu are vârstă, dar are un dram de nebunie. N-am spus-o eu, ci Nora Iuga, poeta care, la 80 de ani, împliniţi în ianuarie, mărturiseşte că pentru poezie, ca şi pentru dragoste, nu a avut niciodată un ritual anume. Biografia Norei Iuga – poetă, romancieră şi o excelentă traducătoare din limbile germană şi suedeză – este atât de bogată încât nu poate fi rezumată în câteva minute. E complicat să faci asta cu un autor care a scris 20 cărţi, a tradus alte 40, face lecturi publice în străinătate – mai ales în Germania – şi primeşte numeroase premii şi burse.

miercuri, 2 martie 2011

Aer cu diamante


Dacă Franţa îi are pe cei patru muschetari – trei plus unu, ca să îi dăm satisfacţie şi lui Dumas –, dacă britanicii se laudă cu cei patru Beatles-i, românii au şi ei un cvartet celebru, şi încă unul care respiră… „Aer cu diamante”. Mircea Cărtărescu, Traian T.

marți, 22 februarie 2011

Pictura pe fotografie – „un EKG de vise combinate”

Tot mai des arta invadează spaţii care nu-i sunt numaidecât consacrate. Teatrul năvăleşte în staţiile de metrou, caricaturiştii se simt bine în pizzerii, pictorii şi sculptorii găsesc loc lucrărilor lor în holurile hotelurilor şi în restaurante (nu neapărat) dichisite. Cu hotelurile şi restaurantele, parcă nici nu e bizară combinaţia, doar că pânzele se doresc a fi privite pe îndelete, ca obiecte de artă în sine, şi nu ca parte a designului ambiental. O pictură (sau o fotografie) se simte bine pe perete, în decor, însă în cazurile la care ne referim ea este/trebuie să fie vedeta momentului. Şi atunci când vernisajul este bine gestionat, iar tablourile reuşesc să amprenteze puternica simeza „de ocazie”, putem fi într-adevăr martorii unui eveniment de excepţie.

File de Acatist


Îşi sprijină metafora îndrăzneaţă pe umărul lui Arghezi, cum în dimineţi trecute poetul semnatar al „Testament”-ului se sprijinea pe umărul tânărului ierodiacon Bartolomeu de la Mănăstirea Antim. Valeriu Anania, cel din prima lui carte de versuri – „Geneze” (1971; debut târziu, la 50 de ani, motivat în parte şi de destinul lui grevat cu detenţii politice şi marcat de încrucişări ale drumului monahului cu cel al scriitorului) -, e deja un poet cu stil limpede, cristalizat:”Mi-a fost a mă deprinde cu lumina/ Ca mugurele lumii: pe-ndelete”.

duminică, 30 ianuarie 2011

luni, 24 ianuarie 2011

Poetul despre poeţi

Începând de miercuri, 12 ianuarie, în fiecare săptămână, Radio România Internaţional difuzează, în cadrul emisiunilor sale pentru străinătate, rubrica mea de autor "Poetul despre poeţi".