Despre poemele lui Dinu Olăraşu - mai ales despre cele din ultimul volum, „Vamă" (Editura Eikon, 2010) - s-a vorbit adeseori ca despre nişte „aproape haiku-uri", probabil referirea fiind strict la lungimea (ori mai bine zis: scurtimea) grupului de versuri care le compun.
Cred însă că este un clişeu superficial, care nu i se potriveşte şi asta nu doar pentru că micro-poemele lui au îndeobşte mai mult de 17 silabe.
