Citesc. Stau în balansoarul din lemn de mahon, cu pledul de lână pe picioare, şi citesc versuri. În faţa mea, pe un alt balansoar, o damă croşetează. Cuvinte. Se-ntunecă. Dama se retrage, fără cuvinte, în coc. Pe balansoar a rămas doar carcasa unei dame cu coc. Dimineaţă, devreme, dama coboară din coc şi taie în fâşii lungi hainele poeziei. O privesc. Cu foarfecele de croitorie taie cordele subţiri. Cântă încet. „pe limba croitoresei/ mi-am sădit colierul/ pe două hectare numai cicoare/ în copaci umbroşi/ cresc bumbi de cămăşi/ şi-un macaragiu sus pe cer vedea/ cum se-agaţă drumul în cuier."
